Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a informat, printr-un mesaj postat pe Facebook, că România urmează să transmită Comisiei Europene, până săptămâna viitoare, variantele Guvernului referitoare la rezolvarea problemelor de la CFR Marfă.
El a explicat că a discutat miercuri cu comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, , despre situația de la CFR Marfă și de la TAROM.
De asemenea, Grindeanu spune că i-a transmis oficialului european că, în cazul TAROM, există deja un plan de eficientizare, care a început să fie pus în aplicare.
„Am discutat astăzi cu doamna Margrethe Vestager, comisar european pentru Concurență, despre soluționarea situației companiilor CFR Marfă și Tarom.
Am stabilit ca, până săptămâna viitoare, să transmitem Comisiei Europene variantele pe care le avem în vedere pentru CFR Marfă.
În cadrul videoconferinței am subliniat contribuția CFR Marfă pentru asigurarea transporturilor spre și dinspre Ucraina, de la începutul conflictului.
În privința Tarom am precizat că este aplicat deja un plan de eficientizare.
Cu sprijinul Comisiei Europene, sunt convins că vom găsi soluții optime atât pentru CFR Marfă, cât și pentru Tarom”, a scris Sorin Grindeanu.
Surse din interiorul companiei au dezvăluit, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, că planul de restructurare despre care se vorbește în ultima perioadă ar fi, de fapt și de drept, cusut cu ață albă.
Mihăiță Ursu, directorul general TAROM, este acuzat că intenționează să pună în practică, sub „umbrela” planului de restructurare, o „concediere colectivă mascată” și, mai mult, ar dori să îndrepte un deget acuzator către Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
„Directorul General TAROM are un plan de restructurare a companiei prin reducerea cheltuielilor, dar este – de fapt și de drept – o concediere colectivă mascată. Acesta nu este un plan de restructurare, fiindcă reducerea cheltuielilor nu înseamnă să dai oameni afară și să-i reangajezi.
În fața reprezentanților sindicatului, Directorul General Mihăiță Rusu dă vina pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și spune că acesta este de vină, nu el. Dar este o aberație, el este principalul vinovat. Managerul trebuia să își asume planul de restructurare a companiei, nu ministrul, Sorin Grindeanu de-abia acum află…
Cu acest plan de restructurare a companiei TAROM, Mihăiță Ursu vrea să păcălească, pur și simplu, Comisia Europeană și Guvernul României pentru a primi ajutor de stat. Vezi Doamne, el are o condiție de la Comisia Europeană, respectiv ”dacă veniți cu un plan de restructurare, atunci primiți banii. Dacă nu, nu…”, au precizat, pentru GÂNDUL, surse din compania TAROM.